Transformarea unui balcon de tip logie într-o mini grădină
Balcoanele de tip logie devin tot mai căutate. Le urmărim în cadrul planurilor de execuție ale ansamblurilor rezidențiale și nu e deloc doar o întâmplare. În primul rând un balcon de tip logie e mult mai ușor de încălzit în timpul sezonului rece și se poate acoperi mult mai ușor.
Și apartamentele din cadrul ansamblului rezidențial Cartierul Solar au balcoane de tip logie. Dacă te-ai mutat recent într-un astfel de apartament și nu știi ce să faci cu acest spațiu te ajutăm noi să-l transformi într-o mini grădină personalizată.
Florile și plantele verzi – O rețetă cu vibrație zen pentru orice locuință
Atunci când vorbim de feng-shui, de vibrații, de energii, de vibe-ul unei locuințe e important să avem în vedere și amenajarea spațiului în așa fel încât să putem avea în proximitate și plante de apartament sau flori. Dacă ni se par nepotrivite amplasarea lor în diferite puncte din apartament atunci rămâne să dăm o altă utilitate balconului.
Fructe și legume de… balcon
Unora, ne place să trăim eco sau suntem adepții unor meniuri vegane sau raw-vegane. Unora, ne place să avem controlul asupra lucrurilor pe care le consumăm sau pe care le folosim la bucătărie. Astfel, de ce să nu le cultivăm și să le culegem în propriul nostru spațiu locativ?
Balconul de tip logie are o izolație foarte bună. Astfel, e foarte ușor să amenajezi un spațiu care poate fi controlat din punct de vedere termic și al gradului de umiditate. Dacă folosești izolație adecvată, chiar poți să ai o mini seră în balcon.
Plantele cu utilitate gastronomică pe care poți să le crești foarte ușor în balcon sunt: pătrunjelul, leușteanul, mărarul, ștevia sau lăstarii de mazăre, fasole, salată, rucola sau baby spanac. Practic poți să te transformi într-un veritabil șef. Și astfel să recreezi un plating banal gătit în stil gourmet într-un preparat de tip fine dining.
Dacă nu ești adeptul gătitului extravagant, poți să-ți cultivi propriile roșii cherry, roșii obișnuite, ardei iuți de tip bulgărești sau chili sau, de ce nu, castraveți.
Fructe și creativitate pentru ,,homemade craft barista”
Poate că nu îți place ideea de a avea legume în apartament sau ierburi aromatice pentru gătit. Poate că nici florile nu îți plac în mod deosebit. Cu toate acestea, dacă ești pasionat de zona barista, poți să-ți cultivi în balcon propria mentă și propriile citrice – lămâi, lime sau, de ce nu, mandarine sau clementine. Tot ce ai nevoie este de un balcon de tip lojie și un spațiu locativ adecvat creativității tale.
Toate apartamentele din Cartierul Solar cu balcoane de tip logie te așteaptă să dai frâu liber imaginației și creativității.
Vezi apartamente cu logie aici: https://cartierulsolar.ro/apartamente-disponibile/