Vrei sa-ti amenajezi bucataria din noul apartament intr-un mod creativ?

Vrei sa-ti amenajezi bucataria din noul apartament intr-un mod creativ?

Vrei sa-ti amenajezi bucataria din noul apartament intr-un mod creativ?

Alege farfuriile decorative

Daca te-ai mutat intr-un apartament nou nemobilat si vrei sa ii dai un aer cat mai creativ, poti incerca sa decorezi bucataria si nu numai cu farfurii decorative. Farfuriile, desi erau folosite de mai multa vreme in scop practic, au castigat popularitate pe post de ornamente atunci cand negustorii au adus pentru prima oara portelanul din China in Europa. Nobilii europeni le apreciau pentru frumusete si raritate, colectionandu-le, aparand astfel piese create in scop pur decorativ.

In zilele noastre, oferta de farfurii decorative din magazine este extrem de variata. Farfuriile decorative nu sunt mai dificil de integrat intr-un decor. Acestea sunt obiecte pline de expresivitate, care pot ajuta la personalizarea unei case intr-un mod frumos si elegant.

Cum alegi cele mai bune farfurii decorative

Farfuriile decorative sunt obiecte la care putine persoane se gandesc atunci cand vine vorba despre decor. Cu toate acestea, farfuriile sunt de efect si pot avea o contributie considerabila la designul interior al unei camere. In functie de felul in care este amenajata casa ta, poti alege diverse tipuri de farfurii decorative, din diferite materiale.

Tipuri de farfurii decorative

Unul dintre cele mai functionale designuri de farfurii decorative este farfuria suport. Farfuriile suport sunt farfurii decorative de dimensiuni mari, care se plaseaza sub farfuriile obisnuite folosite pentru servirea mancarii, cu scopul de a adauga un plus de culoare si textura si de a infrumuseta aranjamentul mesei. De obicei, aceste farfurii sunt plate, cu margini ample, pentru a oferi o baza stabila. Farfuriile suport sunt accente deosebite pe care le poti folosi la mesele formale si sunt disponibile intr-o varietate de modele. Astfel, poti personaliza aspectul mesei, in functie de gusturile si de preferintele pe care le ai. Alte tipuri de farfurii decorative sunt farfuriile pentru fructe sau pentru plasarea altor obiecte de decor, cum sunt lumanarile sau sfesnicele. De obicei, farfuriile decorative pentru fructe au marginile usor ridicate, pe cand farfuriile pentru lumanari sunt plate.

Bineinteles, exista si farfurii decorative care nu indeplinesc un scop functional, fiind folosite exclusiv pentru decor. Varietatea acestor modele depaseste imaginatia, fiind disponibile in stiluri care includ motive pictate manual sau designuri elaborate din sticla. Aceste tipuri de farfurii decorative se monteaza pe peretii casei sau sunt asezate pe suporturi speciale.

Materiale si stiluri – care este alegerea potrivita

Atunci cand alegi farfurii decorative, trebuie sa iei in considerare si materialul din care sunt facute. In general, vei avea de ales intre farfurii decorative din ceramica, email, lemn, aluminiu, sticla sau plastic acrilic. Exista si farfurii artizanale, care combina doua sau mai multe tipuri de materiale, cum sunt ratanul si un anumit tip de lemn. Inainte de a lua o decizie in privinta materialului farfuriilor decorative, trebuie sa stabilesti scopul pe care acestea il vor indeplini si locul in care vor fi plasate. De asemenea, trebuie sa tii cont si de stilul celorlalte obiecte decorative din casa ta.

Exista si farfurii decorative care pot fi folosite ca elemente de accent in perioada sarbatorilor. Acestea sunt facute, in general, din ceramica si au modele specifice sarbatorilor de iarna sau celor Pascale. De exemplu, pentru masa de Craciun poti alege farfurii suport de culoare rosie, cu modele cu reni sau oameni de zapada. Pentru Paste sunt potrivite cele in culori mai vii, cu modele. Pentru aceasta sarbatoare sunt potrivite modele precum: flori, iepurasul de paste, oua incondeiate si altele. Chiar daca aceste modele de farfurii decorative pot fi folosite doar sezonier, merita sa faci o astfel de investitie si sa iti impresionezi musafirii.

Totul tine de bugetul vostru si de creativitatea voastra. Noi va uram succes in amenajarea noului apartament! Daca inca nu v-ati decis ce spatiu locativ sa achizionati in cadrul complexului Cartierul Solar, va stam la dispozitie la doar un telefon distanta.


113
rămase
Apartamente disponibile in Cartierul Solar